sâmbătă, 30 octombrie 2010

Blonda, parcarea şi copilu"



Stăteam io cu Ozzycu" în maşină s-o aşteptăm pe Luşu în parcare la prăvălie, din motive de tânţari mulţi pe-afară am făcut numa" două ture.
Seară, întuneric, frig. 
La un moment dat o cuconetă până-n 35, brunetă peste blond parchează lângă noi. Fuge la taraba de kurtoş kolaci şi se întoarce. Bagă kutoşu" în dreapta spate, ia din faţă un flacon de apă, îl duce tăt în dreapta spate şi pleacă la prăvălie. 
Vine Luşu, coborâm s-o ajutăm. Băgăm în portbagaj şi vrem să pornim .
- Tu ai văzut că e un copil în maşina aia ? 
Cât de nesimţită trebe să fi să-ţi laşi copilu" în maşină, cu motoru" pornit, şi să meri la prăvălie ? 
Adică, i-o lăsat merinde şi apă ! Chiar îs pretenţios !

Necuvântătoarele

Lumini şi umbre



vineri, 29 octombrie 2010

Numa" aşa ieşim din criză II




M-am gândit să facem un slogan ca ăsta !
Nu-i gunoi ca şi molozu", nici moloz ca şi gunoiu" !

miercuri, 27 octombrie 2010

Numa" aşa ieşim din criză



Singura posibilitate de ieşire din criză şi îmbogăţire a romnâcii e să declarăm război americii . Ăia se-nervează, vin peste noi, ne bat de ne sună apa-n cap şi democraţia-n picioare. Normal că americanii câştigă, ne lasă nişte trupe vreo 2-5-ani. Bagă ei nişte "investiţii" pe verticală care trage şi orizontala după ea să-şi scoată pârleala de război ocazie cu care noi ne redresăm.
Mă gândeam că dacă începem să fabricăm bomba atomică, tătuşi trebe să investim ceva, da" declaraţia de război nu costă.
O problemă mai rămâne de rezolvat : ce facem dacă îi batem ?

Moţiune lemnoasă

marți, 26 octombrie 2010

Banc

Tare mi-o plăcut, aşa că vi-l pun aci !
"Maria vine din Germania , unde a lucrat ceva timp si despacheteaza lucrurile.
- Aiasta ce-i tu, Marie? intreaba tata-su. 
-Aista-i mixer. Pui numa' farina si laptele si le-nvarte singur.
-Mire-se Cluju'! zice tatal. Da, aista ce-i?
-Aista-i un cuptor cu microunde. Pui strachina cu mancare in'lontru si minten' s-o incalzit.
-Lucru mare!... Da' aceia ce-i? intreaba tatal.
-Vibrator. Pai, stii dumneata, ca acolo in lume, amu nu-ti mai traba omu' tau, ca-i dastul sa ai una d'asta, s-apai ii dastul.
Apoi, obosita fiind, Maria se duce la culcare. Batranul iese pe prispa casei, aseaza doua scaune, pune doua pahare de horinca, se
aseaza pe un scaun, iar pe celalalt aseaza vibratorul.
Trece pe langa poarta Gheorghe:
-Sa traiesti, Ioane, ce mai faci?
-Ia, stau la un pahar de jinars cu ginerele !!!"

De ziua lu" armata



Că n-am avut loc de oficiali, incendiatori de portrete şi mai ales că,ca un soldat neinstruit ce mă aflu, numa" amu mi-am adus aminte de această frumoasă poză despre armata românească !
În planu" secund mai la stânga, după pom Ozzy , trădătoru",care mere de zor spre doi emoţionaţi(nu se văd de pom) care-şi făceau ultimele poze înainte de-aşi lăsa venele lungi !

luni, 25 octombrie 2010

D"ale toamnei VII

Întrebare

De mii de ani, poporu" românesc este agresat de crăciun, cu o lună înainte şi două după cu "ler"-u ! Ce dracu" o fi "ler"-u" ? Io habar n-am ! Poate mă luminaţi voi aci ! Aştept inclusiv provincia !
Numa" împreună îi putem da de capăt !

duminică, 17 octombrie 2010

Fără titlu

Cel mai scaun ergonomic în viaţă


După cum bine observaţi, se mulează perfect pe o spinare reglabilă, deoarece vreju" e fix.Din dreapta şi din stânga se pot culege toamna struguri şi vara foi de viţă pentru sarmale. Nu poate fi mutat numa" dacă se strâcă zidu" şi fundaţia ! O frumoasă perspectivă pe geamu" cu plasă antiţânţari de plastic !

Aici turnu" cu ceas. Ora exactă !