Bravos bobor, halal naţiune ! Am ajuns să ne pocnescă organul aflat în exercitarea "foncţiei" publice, care e plătit din banii noştrii.
Amu vine şi comunicatu" oficios a lu" şefii miliţianului :
"Una dintre profesoare i-a dat o palmă unei colege, după care a făcut scandal, apostrofând reporterul şi cameramanul care filma. Poliţistul a luat-o pe respectiva profesoară din cancelarie, ca să aplaneze situaţia. La ieşire, pe hol, aceasta i-a dat o palmă, iar colegul nostru, într-un gest reflex, a răspuns la fel."
Asta zic şefii ! N-o fi văzut înregistrarea făcută live la locu" cu pricina. Amu ştim că miliţienii percutează mai greu ! Da" la ăsta i-o trebuit vreo câteva secunde până să-i vină reflexu" !
Mă gândesc că dacă miliţianul era lovit de un bărbat îl puşca direct în cap ! Că la viteza lui de reacţie nu găsea "pulanul" din dotare ! Şi un mic amănunt : acolo erau trei miliţieni ! Celalţi doi n-o făcut nimic s-o apere pe femeia pocnită de "colegul" lor! Că parcă ei sunt puşi să ne apere ! Nu să ne pocnească.
Nimic nu justifică folosirea forţei în cazul de faţă !E totuşi vorba de un "infractor deosebit de periculos de sex feminin" care s-o păruit în cancelarie cu o altă "infractoare deosebit de periculoasă" care vindea avoane şi ocupa spaţiu" !
Înainte miliţienii circulau căte doi. S-o schimbat procedurile : unu" ştie citi, unu" ştie scrie şi unu" dă cu brandu" !
Că ăilalţi doi îs intelectuali !
Trei miliţieni anchetează o banală păruială şi folosesc pumnu" ca să-şi "repereze" onoarea pătată de mascul feroce îmbrăcat de noi, salariat de noi, pensionat "special" de noi !
Ca să nu ziceţi că-s io nebun, vă pun şi filmu" ! Să calculaţi şi voi "gestul reflex"!
De aia zic : când dai, dă ori să rupi sau să faci gaură ! Îi mai sănătos !